Autocar răsturnat în Brașov: 4 morți, 26 de răniți. COD ROȘU de intervenție

UPDATE 19:30 „Din primele verificări s-a constatat că în interiorul autocarului sunt montate 29 de scaune, deși autovehiculul avea înscris în certificatul de înmatriculare 25 de locuri”, informează Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

UPDATE 18:00„În foia de parcurs a autocarului sunt înscrise 24 de persoane”, informează Poliția Română. Potrivit IGPR, la sosirea echipajelor la fața locului s-a constatat decesul a patru persoane, iar 21 de persoane rănite au fost trimise către spitale. Ulterior, alte cinci persoane, care inițial nu acuzaseră dureri, au fost redirecționate de echipajele medicale către unități sanitare din Brașov.

Printre cele 26 de persoane rănite se află 18 minori și opt adulți, a informat Ministerul de Interne. Copiii din autocar au vârste cuprinse între 12 și 17 ani.

Răniții au fost repartizați la patru spitale din Brașov astfel: cinci persoane la Spitalul Clinic de Copii Brașov, cinci persoane la Spitalul Militar de Urgență „Regina Maria” Brașov, patru persoane la Spitalul „Sfântul Constantin” și opt persoane la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

UPDATE 16:14 „Din punctul de vedere al RAR, autobuzul avea prevăzut în cartea de identificare că este autorizat pentru 25 de locuri. Această mașină avea inspecția tehnică valabilă și fost făcută în luna aprilie a acestui an”, a declarat Roxana Nica, purtător de cuvânt al Registrului Auto Român pentru MEDIAFAX.

Ministerul Sănătății și cel de Interne au făcut raportări diferite după accident, anunțând că în autocar se aflau 31 de oameni (Ministerul Sănătății), respectiv 28 (Ministerul de Interne). La trei ore după accident, cele două ministere au anunțat același număr de persoane care se aflau în autocar, și anume 30, dintre care trei adulți.

Patru victime (trei adulți și un copil) au murit pe loc, iar alți 26 de răniți au fost transportați la spitalele din judeul Brașov. 12 victime au fost internate la Spitalul de Pediatrie din Brașov, cinci la Spitalul Județean Brașov, cinci la Spitalul Militar Brașov și patru la Spitalul Sf. Constantin.

Prefectul de Iași, Marian Grigoraș, a precizat că autocarul răsturnat în județul Brașov era închiriat de către oficialii Palatului Copiilor din Iași de la firma Maxibus Trans și că s-au dispus controale atât la sediul firmei de transport cât și la Palatul Copiilor.

„La Iași, polițiștii și inspectorii de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier au plecat la firma Maxibus Trans, firma de la care cei de la Palatul Copiilor au închiriat autocarul pentru a merge la Arad, acolo unde participau la un concurs. De asemenea, inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, împărțiți în două echipe, investighează accidentele de muncă atât de la firma de transport, cât și de la Palatul Copiilor. Vorbesc de accidente de muncă pentru că cei doi șoferi morți de la firma de transport se aflau în timpul programului. Echipa de la ITM, care a mers la Palatul Copiilor, a reușit la acest moment să clarifice situația exactă a persoanelor plecate cu această cursă. Este vorba despre 31 de copii și doi adulți”, a declarat pentru MEDIAFAX, Marian Grigoraș, prefectul județului Iași.

UPDATE 15:19 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă în cazul accidentului rutier petrecut în Brașov, în care și-au pierdut viața patru persoane și au fost rănite alte 22 au fost rănite.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraș a fost înregistrată o cauză privind accidentul rutier petrecut în cursul zilei de vineri, 17 iunie, între localitățile Brașov și Făgăraș, soldat cu rănirea a mai multor persoane și decesul a patru dintre pasagerii autocarului.

„Dosarul a fost preluat, având în vedere complexitatea cauzei, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, la fața locului fiind deja o echipă mixtă formată din polițiști și criminaliști coordonați de un procuror”, se arată într-un comunicat remis de Parchetul General.

Potrivit procurorilor, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

UPDATE 15:10 Circulația în zona localității Perșani rămâne încă blocată. „Poliția Rutieră a întrerupt traficul pe DN1 Brașov – Făgăraș, la kilometrul 205+200 de metri, între localitățile Perșani și Vlădeni pentru a facilita accesul echipajelor de intervenție. Până la redeschiderea drumului, poate fi folosită ruta ocolitoare DN73A Râșnov – Zărnești – Șinca Nouă – Șinca Veche – Șercaia”, a transmis MAI.

UPDATE 15:02 Conform prefectului Ciprian Băncilă, citat de monitorulexpres.ro, la această oră toate victimele au fost preluate de serviciile de urgență ale Spitalului Clinic de urgență Brașov și Spitalului de Pediatrie.

UPDATE 14:53 Firma care a închiriat autobuzul confirmă pentru Digi24 că vehiculul avea 25 de locuri, în condițiile în care în autocar se aflau peste 30 de persoane. Aveau de făcut o cursă de 800 de kilometri și plecaseră din Iași vineri, la 5:00 dimineața.

UPDATE 14:50 „ISJ a primit de la directorul Palatului Copiilor din Iași informațiile despre accidentul grav petrecut la Brașov. Cu durere și cu îngrijorare pentru cei implicați în accident, va transmitem că grupul din autocar era format din 34 de elevi și 2 profesori de la Palatul Copiilor din Iași și de la Colegiul Național de Artă O. Băncilă, componenți ai ansamblului folcloric HORA, care se deplasau către Arad, pentru a participa la un festival internațional de folclor al copiilor. (17-19 iunie). Palatul Copiilor încheiase un contract cu transportatorul pentru această deplasare.” se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean Iași.

UPDATE 14:45 „În total, echipele MAI au transportat, la spitalele din județul Brașov, 20 de persoane.La fața locului, s-a intervenit cu cinci autospeciale SMURD, două autospeciale de transport victime multiple (ATPVM), trei de descarcerare, o mașină de stingere a incendiilor și o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean (peste 50 de lucrători ai ISU și ai Ambulanței). Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost efectuat la ora 12.36, iar la ora 12.40 a fost activat Planul Roșu de intervenție. La fața locului a fost constituit un punct medical avansat”, a transmis MAI printr-un comunicat de presă.

UPDATE 14:35 „Abia acum am aflat, urmează să verificăm listele să vedem de la ce școli sunt copiii. Încă nu ne-au contactat părinții copiilor referitor la accident. Vom reveni cu amănunte.” a declarat pentru Ziarul de Iași, Ana Heygi, purtătorul de cuvânt al Palatului Copiilor.

„Activitatea a fost organizată de Palatul Copiilor și nu știm câți elevi au plecat de la școala noastră. Așteptăm și noi să aflăm,” a declarat, pentru Ziarul de Iași, Dana Barnea directorul Colegiului de Arta Octav Bancilă.

Una dintre persoanele decedate ar fi coordonatorul ansamblului de la Palatul Copiilor în vârstă de 43 de ani, scrie Ziarul de Iași.

UPDATE 14:24: În prezent, două victime sunt în stare critică, iar una este în stare gravă, celelalte victime suferind răni ușoare, transmite Ministerul Sănătății

„Toate victimele grave vor fi transportate la spitale din județul Brașov. În standby se află un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne în caz că ar fi nevoie de transfer la București pentru pacienți grav răniți”, a mai transmis MS.

UPDATE 14:18 Ministerul de Interne anunță că în autocar se aflau 27 de persoane, iar la fața locului s-au deplasat 50 de pompieri și paramedici SMURD și 30 de polițiști și jandarmi care asigură zona pentru ca echipajele să poată transporta cât mai repede răniții. Deocamdată, anunță reprezentanții ministerului, nu este nevoie de intervenția elicopterului SMURD pentru preluarea răniților, primii dintre aceștia urmând să fie transportați la Spitalul Județean din Brașov.

UPDATE 14:05Președintele Klaus Iohannis a reacționat pe Facebook: „Am aflat cu tristețe despre accidentul petrecut pe drumul între Brașov și Făgăraș. Sper în însănătoșirea grabnică a tuturor celor răniți și îmi exprim sincere condoleanțe pentru familiile celor care au pierit. Am luat legătura cu autoritățile, care fac tot posibilul pentru limitarea consecințelor și acordarea ajutorului la fața locului”.

UPDATE 13:55 Primele fotografii apărute de la fața locului anunțau un „accident foarte mare”. Echipajele ISU au intervenit de urgență.

Sursa: Facebook Covaciu Construct

„Încă se face triajul și evacuarea de la accident. Victimele vor fi dispersate la spitalele din Brașov”, a spus dr. Adriana Palaghiea, purtător de cuvînt al Ambulanței Brașov.

Autocarul aparținea Palatului Copiilor din Iași și se deplasa la un concurs, conform monitorulexpres.ro.Microbuzul transporta elevi de la Colegiul de Artă Octav Băncilă din Iași și de la Palatul Copiilor din Iași care mergeau la un festival de folclor spre Arad.

Inițial, echipajele de salvare anunțaseră că este vorba de 13 răniți, iar acum sunt 22, dintre care 16 în stare gravă.

Ministerul de Interne anunță că în autocar se aflau 27 de persoane, iar la fața locului s-au deplasat 50 de pompieri și paramedici SMURD și 30 de polițiști și jandarmi care asigură zona pentru ca echipajele să poată transporta cât mai repede răniții. Deocamdată, anunță reprezentanții ministerului, nu este nevoie de intervenția elicopterului SMURD pentru preluarea răniților.

În județul Brașov a fost instituit cod roșu de intervenție.

Potrivit primelor informații, în autocar se aflau aproximativ 30 de persoane, majoritatea copii.

„Este vorba despre patru persoane decedate, dintre care trei adulți și un copil, iar alte 13 persoane au fost rănite în accidentul produs în localitatea Perșani”, a declarat Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.

În zonă a fost instituit cod roșu de intervenție, iar un elicopter a fost pregătit să intervină.

„În momentul de față de la ambulanță s-au deplasat în zonă patru echipaje. Din ce ne-au spus colegii, ar fi vorba de patru morți, trei adulți și un copil, și 14 răniți. A fost instituit cod roșu de intervenție. Acum se face trierea cazurilor și vom decide cine va pleca cu elicopterul” a declarat Adriana Palaghia, purtător de cuvânt al Ambulanței Brașov.

„Aproximativ 16 copii au fost răniți, iar victimele vor fi dispersate la spitalele din Brașov” informează Transilvaia Expres care citează purtătorul de cuvânt al Ambulanței Brasov. A

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
Păianjeni mari cât un șobolan au invadat Marea Britanie, după ce mii de exemplare au...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Data la care se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției 2024. Ce surprize au...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Reguli ITP 2024. Se suspendă automat înmatricularea. Ce șoferi nu mai au drept legal de...
Avionul prăbușit de un pilot care și-a pierdut mințile. O catastrofă unică în istoria aviației,...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Universitățile din Anglia cresc taxele pentru studenți pentru prima oară în aproape un deceniu